Autismul

Pentru Bianca si Sabina, tulburarea autistă s-a manifestat printr-un interes scăzut faţă de mediu, limbaj aproape imperceptibil ( câteva cuvinte, spuse uneori pe jumătate sau stâlcite), diverse autostimulări: privire piezişă, în gol, fixarea luminii, învârtirea repetitivă în cerc, mersul uneori pe vârfurile degetelor, înainte şi înapoi, fluturarea palmelor, emiterea de sunete lipsite de sens, ţipete repetate, bolboroseli, alinierea obiectelor in şir, studierea foarte atenta a unor obiecte, băgarea în gura a acestora, apăsarea repetată a întrerupătoarelor, închiderea, deschiderea uşilor, a sertarelor, aprinderea şi stingerea aparatelor electronice, alergarea în sus şi în jos pe scări, fixaţia pentru unele cărţi, desene, melodii, hiperactivitate şi neatenţie.

Tratamentul autismului nu este unul medicamentos. Singura şansa până în prezent (acest lucru fiind bazat pe rezultate concrete, indiferent de gradul de autism) a acestor copii este analiza aplicată a comportamentului - Applied Behavior Analysis si tratamentul homeopat care se pare că a început să câştige din ce in ce mai mult teren. Lupta noastră şi a copiilor noştri este de lungă durată... abia în 2-3 ani de muncă intensă se poate spune că ei pot deveni independenţi şi că se apropie de’’normalitate’’ , şi toate acestea depind de vârsta la care se începe, gradul de afectare şi mai ales de implicarea părinţilor... Şi totuşi... Deşi suntem la început de drum şi nu ne putem decât imagina greutăţile care ne asteaptă, văd oarecum un sens în tot acest autism... acum ştiu cu siguranţa ca voi acorda infinit mai multă importanţa cuvintelor: ‘’mama’’,’’ tata’’, ‘’vreau’’, ‘’imi place’’, ‘’imi doresc’’,’’ te iubesc’’... şi chiar propriilor mei copii!

Bianca si Sabina… autiste… Inca  ma doare rostirea sau auzul  acestui  cuvant, pe care mi-as dori sa-l cunosc  si sa-l inteleg mai bine decat o fac in prezent! Uneori mi-l inchipui ca pe o persoana, pe care as incerca sa o cunosc cat mai bine, astfel incat sa-i determin si punctele slabe si apoi… apoi sa o lovesc acolo unde o doare cel mai tare, acolo unde m-a lovit si ea pe mine, adanc in suflet si  in minte, acolo unde voi stii ca o data patruns  si indiferent ce va urma, lucrurile nu vor mai fi niciodata la fel, iar ranile vor fi atat de adanci incat nu se vor mai vindeca niciodata pe deplin… forta cu care as lovi-o ar fi de nemasurat… dar nu moarte ii doresc, ci sa traiasca… sa traiasca fiecare clipa a vietii nostre de acum incolo ca si noi… parintii acestor copii…

Ce ma doare cu adevarat nu este povara pe care noi ca parinti o ducem zilnic, ci povara pe care copii o duc si nici macar nu realizeaza. O povara mult mai grea decat a noastra…. Nu am inteles niciodata pana de curand, cat de extraordinar de minunata este viata in general, tot ceea ce ne inconjoara, oportunitatile pe care le intalnim in drumul nostru prin aceasta perfecta existenta a noastra, a celor "normali"! Asta este de fapt dorinta mea: ca fetele mele sa traiasca acesta minune numita viata, sa se bucure in voie de absolut tot, cu bune, dar si cu rele, sa aiba acesta sansa de a raspunde vietii asa cum doresc, asa cum noi uneori nu stim sa o facem, pentru ca noi nu realizam sansa pe care o avem chiar zilnic, pentru ca zilnic daca dorim ne putem schimba viata, in primul rand si in cel mai iute mod, prin felul de a gandi, de a privi "lumea". Te poti trezi alt om daca iti propui  si poti fi fericit daca alegi sa fi. Fara multi bani, un serviciu excelent si o relatie perfecta… doar tu si dragostea pe care o poti oferi… ingaduinta, compasiune, respect, dorinta, speranta…. bunatate!

Imi doresc pentru ele constientizarea tuturor acestor lucruri! Imi doresc  sa se trezeasca cat mai curand din acest "somn", iar cand o vor face, si sunt sigura ca o vor face…. noi vom fi langa ele mai fericiti ca niciodata, ajutandu-le sa imbratiseze cu toata inima viata care le asteapta… acesta este si singurul motiv pentru care acestei "persoane"’ numita "autism" i-as spune ca pe cat de mult m-a "ranit", m-a si "vindecat", multumindu-i…. dar numai pentru mine, pentru ceea ce m-a invatat sa pretuiesc de acum incolo, pentru calitatea vietii viitoare, pentru dragostea si  fericirea pe care trezindu-ma brusc, le-am privit atat de aproape… stand chiar langa mine…! Merg inainte cu speranta, speranta pentru proprii mei copii, dar si pentru ceilalti… cu speranta ca si altii ca mine vor intelege acelasi lucru de pret pe care eu l-am "invatat".

Cu toata "echipa" mergem mai departe pe acest drum care nu poate avea decat un singur sens: RECUPERAREA Biancai si a Sabinei! Si chiar daca nu va fi o recuperare totala, va fi cu siguranta o imbunatatire a calitatii vietii viitoare! Deja multe dintre semnele autismului au inceput sa paleasca, iar unele au disparut complet...

 

Donează